Dragii noștri,
Noi suntem Mihaela și Augustin, doi oameni total diferiți ca personalitate, dar care, în cei 7 ani de când ne cunoaștem, am reușit să învățăm unul de la altul, să ne apropiem și să ne completăm în cel mai frumos mod. Ne-am cunoscut bine, foarte bine – poate chiar mai bine decât era necesar, haha! Și cu bune, și cu rele, am ajuns la concluzia că suntem fix ceea ce trebuie unul pentru celălalt.
După ce ani de zile am răspuns la întrebarea “Când nunta?” cu „Vedem, mai e timp!”, iată că a venit momentul să vă dăm marea veste: Se face nunta! 🎉
În sfârșit, vom putea schimba întrebarea cu „Când vin copiii?” (dar hai să luăm lucrurile pe rând) 😅